Dacă te-ai întrebat vreodată cum funcționează un hard disk, ar trebui să știi că nu e vorba de magie, deși nici mult nu mai e până acolo.
Ca să atingi nivelul de precizie al unui cap de citire de hard disk ce trece pe deasupra unui platan, ar trebui să-ți imaginezi un avion ce zboară la 1mm de pământ, înconjurând planeta o dată la 25 de secunde, numărând toate firele de iarbă peste care trece în timpul zborului.
Ca să înțelegem cum funcționează un hard disk, plecăm de la cele mai importante componente ale acestuia, discurile și capetele de citire/ scriere. Fiecare disc e acoperit cu un strat de particule de metal magnetizate, iar datele de pe PC-uri ”supraviețuiesc” într-o formă destul de ciudată.
Datele sunt scrise pe un hard disk sub forma unei structuri magnetice, formate de grupuri de particule. Fiecare grup este un bit, iar particulele au una din cele două orientări magnetice posibile, ce corespund valorilor de 0 și 1.
Cum funcționează un hard disk: scrierea și citirea datelor
Datele sunt scrise prin transformarea biților în curent electric, transpus printr-un electromagnet. Acesta este suficient de puternic încât să schimbe direcția magnetizării particulelor metalice. Odată ce informația este scrisă pe disc, un cititor magnetic este folosit pentru a o transforma din nou, într-un mod accesibil.
Pentru a obține tot felul de informație din 0 și 1, trebuie doar să aduci suficient de multe cifre unele lângă altele. O literă este reprezentată de 8 biți, sau de 1 byte, iar o fotografie de 1 megabyte conține 8 milioane de biți.
Deoarece fiecare bit trebuie scris pe o suprafață fizică a discului, se încearcă întotdeauna mărirea densității discului. Densitatea unui hard disk obișnuit este de aproximativ 93 gigabiți pe centimetru pătrat, de 300 de milioane de ori mai mare decât cea a primului hard disk, creat de IBM în 1957. Mai multe inovații au permis un asemenea progres, astfel încât și capul de citire/ scriere să devină mai fin, arată fossbytes.com.
O serie de algoritmi matematici sunt folosiți pentru a aduce biții mai aproape, eliminând spațiile create de interferența magnetică. De asemenea, capul de citire/ scriere se află la o distanță de doar 5nm de platan; în comparație, ADN-ul are o grosime de 2,5nm.
La o densitate de aproximativ 15,5 gigabiți pe centimetru pătrat, efectul superparamagnetic punea în pericol câmpul magnetic al biților. Cercetătorii au rezolvat o asemenea problemă într-un mod foarte simplu, schimbând direcția de scriere de la una longitudinală la una perpendiculară pe disc, astfel încât densitatea din prezent se apropie de 155 de gigabiți pe centimetru pătrat.
Cu toate că SSD-urile devin din ce în ce mai populare, clasicele HDD-uri vor rămâne în continuare o alternativă grozavă, mai ales datorită noilor tehnologii dezvoltate.
Comentarii