marți, 20 septembrie 2016

Principalele alternative in Linux Mint la cele mai utilizate programe in Windows

Un computer fără programe este aproape inutil, din acest motiv, majoritatea sistemelor de operare vin însoțite de câteva programe de uz general. În cazul Linux Mint, lista nu este deloc modestă, ci din contră, prea bogată pentru mulți dintre noi.

Iată câteva alternative disponibile pentru Linux Mint ale celor mai utilizate programe în Windows. Voi începe cu cele care vin „la pachet” cu această distribuție.

În meniul Start al Linux Mint veți găsi, organizate pe categorii, majoritatea programelor preinstalate, adică cele pe care le primiți odată cu sistemul de operare. Iată care sunt acestea în ordinea în care sunt afișate:


Accesorii
Linux mint

  • Administrator de arhive (File Roller) – Este interfața grafică pentru instrumentele de arhivare și dezarhivare. Acesta permite, printre altele, dezarhivarea fișierelor comprimate (.7z, .zip, .rar, .iso, .gzip, .tar, etc).
  • Calculator – Aplicație pentru efectuarea calculelor matematice simple.
  • Captură de ecran – Face o fotografie a spațiului de lucru, un instantaneu a ecranului. E o alternativă la cunoscuta funcție PrintScreen a Windows.
  • Discuri – Cu acesta veți putea formata, elimina, redimensiona sau crea partiții.
  • Editor de text – La fel ca Notepad-ul din Windows, acesta permite crearea și editarea documentelor text.
  • Fișiere – E un explorator de fișiere asemănător cu Windows Explorer
  • Formator de stick USB – Un instrument pentru formatarea rapidă a stick-urilor USB
  • Notițe Tomboy – Instrument pentru crearea și gestionarea notițelor. Practic, acesta face același lucru pe care-l fac notițele adezive din Windows.
  • Scriitor de imagine USB – Deși vă poate duce cu gândul la altceva, acest instrument permite scrierea imaginilor ISO pe un stick USB și poate fi utilizat pentru crearea stick-urilor USB de testare sau instalare a unor sisteme de operare.
  • Terminal – Vestitul și totodată temutul instrument al distribuțiilor GNU/Linux. Acesta este un fel de Linie de comandă (CMD) a Windows.
  • Vizualizator de documente – Instrument pentru afișarea documentelor PDF, XPS, Postscript, djvu, etc.
Birou
Linux Mint
  • Document Viewer - Un utilitar pentru deschiderea fișierelor de tip .pdf, alternativă la Adore Reader.
  • LibreOffice – Suită de instrumente Office. Este o alternativă gratuită și foarte complexă a cunoscutului pachet Microsoft Office.
  • LibreOffice Base – Instrument pentru crearea și administrarea bazelor de date, practic, o alternativă la Microsoft Office Access.
  • LibreOffice Calc – Instrument de calcul tabelar, alternativă la Microsoft Excel.
  • LibreOffice Draw – Instrument pentru lucrul cu grafice vectoriale și diagrame, alternativa la Microsoft Visio.
  • LibreOffice Impress – Instrument pentru crearea, editarea și vizualizarea prezentărilor, alternativă la Microsoft PowerPoint.
  • LibreOffice Math – Instrument pentru inserarea de formule matematice în documente, prezentări și tabele, alternativă la Microsoft Equation.
  • LibreOffice Writer – Instrument pentru crearea, vizualizarea și editarea documentelor text, alternativă la Microsoft Word.
Grafică
Linux Mint
  • Editorul de imagini GIMP – Unul dintre cele mai complete editoare grafice din lume, alternativă excelentă la Adobe Photoshop.
  • gThumb – Vizor de fotografii/imagini, alternativă la vizorul de imagini al Windows.
  • Scanare simplă – Instrument pentru scanarea imaginilor și documentelor.
  • Vizualizator de imagini (EyeOfGnome) – Alt vizor de imagini, ceva mai modest decât gThumb, disponibil în majoritatea distribuțiilor cu mediu grafic Gnome.
Internet
Linux Mint
  • Firefox – Sunt convins că toată lumea îl cunoaște, dar pentru cei care locuiesc într-o peșteră sau au deschis pentru prima dată un PC, amintesc faptul că vorbim de un navigator Web, o alternativă la Internet Explorer.
  • HexChat – Client IRC bazat pe XChat, pentru nostalgici, o alternativă la mIRC.
  • Mesagerul Pidgin – Un multi-messenger cu care putem conversa cu prietenii de pe Facebook, Yahoo! Messenger, Google Talk (hangouts), șamd.
  • Thunderbird Mail – Aplicație pentru gestionarea email-ului, o alternativă la Microsoft Outlook, Outlook Express, Mail, șamd, dezvoltat de Mozilla (dezvoltatorul navigatorului web Firefox).
  • Transmission – Aplicație pentru descărcarea fișierelor din rețeaua BitTorrent, alternativă la μTorrent.
Multimedia
Linux Mint
  • Banshee – Player audio, alternativă la Windows Media Player, Winamp, Aimp, șamd.
  • Brasero – Instrument pentru inscripționarea CD-urilor și DVD-urilor.
  • Filmulețe (Totem) – Player video, o alternativă la Windows Media Player.
  • VLC Media Player – Player multimedia (audio și video), alternativă la Windows Media Player, de care sunt sigur că majoritatea dintre voi ați auzit.

Whatsapp Button works on Mobile Device only

Start typing and press Enter to search